Ţara de pe Facebook

Alexandru Ghillis

Să mă ierte maestrul Ion Cristoiu că subiectul ales de subsemnatul vine ca o modestă – să zicem -  completare la imaginea ţării văzută de domnia sa  dincolo de Chitila. Îndrăznesc să spun că, mai mult ca sigur, vestitele simboluri ale pragmatismului democraţiei americane, care au cucerit întreaga omenire, deci şi pe români, indiferent de statutul lor social, sunt blugii, Coca-Cola, fast-food-ul şi, în mare măsură, „bombele” acestor ultimi ani: internetul şi terminalele mobile, adică smartphone-ul şi tableta, toate în pofida faptului că aproape jumătate din populaţia României încă foloseşte la ţară „umblătoarea” din fundul curţii (deh, dar asta ţine puţin şi de o mentalitate locală care, în timp, va putea fi depăşită de tinerii orientaţi spre o agricultură performantă, prin introducerea canalizării şi a apei curente în gospodăriile rurale).

Mă refer acum, în principal, la răspândirea rapidă în rândul românilor, mai ales al celor tineri, a noilor mijloace portabile de comunicare digitală, adevărate mini computere conectate la internet. Le puteţi vedea, mai ales telefoanele inteligente, începând chiar de la copii preşcolari şi până la o mulţime de oameni maturi. Pe stradă, în magazine, în localuri, la piaţă şi în transportul public în comun remarci zilnic nenumăraţi bărbaţi si femei din toate categoriile sociale cu telefoanele la urechi sau tastându-le concentraţi minute interminabile. De multe ori, observi câte un grup mut de puştani „socializând”cu căştile în urechi, captaţi fiecare de propriul mobil. Asta se întâmplă cu cei mai mulţi tineri şi în familie, acasă (îl vad aşa chiar şi pe propriul fiu, când ne vizitează), aproape în orice activitate casnică, la masă, la toaletă, în pat şi, probabil, mai puţin sub duş sau în somn!!! Ţara e pe Facebook!

Dacă generaţiile mai vechi, dintre care unii deja pensionari, sunt obişnuite, cu unele excepţii, să afle ştirile curente - interne şi internaţionale – doar citind presa scrisă, ascultând radioul sau urmărind canalele de televiziune, în schimb, cu precădere generaţiile născute după 1980 s-au adaptat rapid la internet, care a devenit de-a dreptul indispensabil oricărei activităţi umane din zi sau noapte, tinerii acordând un interes oarecum ceva mai scăzut pentru mass media tipărită şi chiar TV. Telefoanele inteligente (smartphones), utilizate şi ca terminale mobile ce permit accesul liber de oriunde la internet şi, deci, la reţelele de socializare online precum Facebook, reprezintă ultima revoluţie informatică. În ciuda faptului că - asemenea computerelor personale, laptopurilor şi tabletelor – însingurează indivizii, dându-le o falsă impresie de socializare după ce îşi accesează de acasă sau din alt loc contul personal pe Facebook (aşa cum fac şi politicienii noştri de la vârf). Cu toate acestea, reţelele de socializare utilizate de tineret (şi nu numai), în special Facebook-ul, şi-au demonstrat iar de curând  - şi în România - forţa lor extraordinară de a mobiliza online zeci de mii de oameni tineri să iasă în stradă şi să-şi facă vocal cunoscute doleanţele. Mişcare care, deşi supusă manipulărilor, a determinat demiterea unui guvern care a ajuns să nemulţumească. Vocea străzii pare foarte importantă pentru noi, populaţia! Dar pentru noii guvernanţi?


(Publicat in EVZ / EVZ.RO) 

Mizele mari din spatele falselor pretexte

Alexandru Ghillis

     Recentele evenimente tragice, precum cel de la clubul Colectiv din Bucureşti, care a îndoliat o ţară şi groaznica hecatombă de la Paris, care oripilează o lume întreagă, ridică mari semne de nedumerire când survine clasica şi fireasca întrebare care trebuie pusă în astfel de cazuri: quid prodest? (Cui foloseşte?). De-a lungul istoriei omenirii şi până azi, de la mizele participanţilor la jocurile de noroc şi până la cele care au produs, produc şi vor mai produce mari schimbări la nivel global, nimic nu este bătut în cuie, totul este în permanentă transformare, mai intensă o dată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă, a internetului, care au făcut globul pământesc să pară „mai mic” şi, implicit, să facă deplasarea dintr-un punct al său în altul mult mai lesnicioasă aproape pentru oricine şi, mai ales, chiar pentru grupuri mari de oameni aparent dezorganizaţi.

     Încă din perioada cruciadelor Evului Mediu, a colonizării altor continente şi până mai ieri, motivele care au generat mari evenimente şi schimbări în lume, mai toate sângeroase, au avut – cele mai multe – etalate pretexte de natură religioasă, dar adevăratele mize, niciodată declarate, au fost cele economice, de cucerire, de supunere, geo-strategice. Războaiele purtate în ultimele două secole au avut, în general, pretexte politice care mascau mize economice, de cuceriri teritoriale. Numita Mare Revoluţie Socialistă din Octombrie s-a desfăşurat sub pretextul schimbării radicale politico-economice a Rusiei şi a exportului utopiei marxist-leniniste în lume, însă miza reală era dominarea statelor bogate ale Europei de către proaspăta Uniune Sovietică sub dictatura stalinistă, care a păstrat până astăzi – deşi sub alt nume – aceeaşi înrădăcinată tendinţă expansionistă. Politici expansioniste, de factură fascistă, au condus - la mijlocul secolului XX - Germania şi, în mult mai mică măsură Italia, spre dezastrul propriilor popoare. În zilele noastre, schimbările politice pe plan intern sau extern în societăţile instabile se produc aproximativ la  fel, ca urmare a faptului că mizele în politica mare sunt mult prea importante faţă de eventualul număr de victime colaterale, aproximate la rece de politicieni în cercuri restrânse, în vederea atingerii scopului propus.

     Actualmente, marea migraţie musulmană, greu adaptabilă, care a pulverizat graniţele principalelor state europene, poate fi foarte bine şi un act perfid organizat de testare a sistemelor lor de protecţie şi, în acelaşi timp, de ocupare a unui teritoriu fără niciun foc de armă. Iar acţiunea teroristă concentrată de la Paris face parte din acelaşi război atipic, declarat de ISIS întregii creştinătăţi, dar care – probabil – ascunde în spatele declaraţiilor belicoase, interese ale unor puternice grupări financiar-economice oculte transnaţionale, care finanţează această periculoasă organizaţie criminală.

     La ora actuală, creştinătatea Europei pare puternic ameninţată de exponenţii unei vaste culturi cu care este complet incompatibilă şi care, în plus, are şi marele avantaj al puterii lor de procreaţie, net superioară autohtonilor şi, ca urmare, sociologii avertizează că în următorul secol, în Europa ar putea predomina energic islamul. Quid prodest?

(Postat in EVZ.RO)

Ceaiul de altădată, clubul de azi

Alexandru Ghillis

     De ce se numea ceai, habar nu aveam şi nici acum nu am. Era, până în numita Revoluţie, una dintre puţinele modalităţi de socializare – să zicem -  independente între prieteni sau colegi, la domiciliul unora dintre ei, cărora „babacii” le erau plecaţi de acasă, la rugăminte sau din proprie iniţiativă. Nu aveam nevoie de niciun fel de aprobări şi nici nu s-a întâmplat vreodată să-şi piardă viaţa vreunul dintre petrecăreţi. Cel mult, veneau vecinii extenuaţi să ne ceară să punem muzica mai încet şi, eventual, să nu mai ţipăm atât! Azi, o bună parte dintre noi am ajuns „babaci”. Făcuţi să suferim cumplit când, din cauza rechinilor care trişează făcând cărţile în politica şi administraţia spaţiului mioritic, ne pierdem fructele iubirilor noastre, copiii care, acum, se distrează în cluburi aparent pline de viaţă, dar nesigure pentru integritatea lor fizică.

     Fiindcă e necesar să ne mai descreţim frunţile, mi-am adus aminte de un ceai din ajunul Crăciunului, pe la începutul deceniului 7 al secolului trecut (oh, Doamne!), când un mic grup de colegi de facultate, ne-am permis (!!!) - după mai multe pahare – să ne distrăm copios, dactilografind o petiţie către directorul Operei Române din Bucureşti, ca fiind din partea unui grup de oameni ai muncii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun ale ITB-ului (actuala RATB), chipurile deranjaţi de vulgaritatea colindătorilor de ocazie din tramvaie si autobuze. Interpelarea noastră venea chiar şi cu sugestii pentru îmbunătăţirea actelor artistice ambulante. Citez: << (...) Oare cântăreţii „noştrii” de operă renumiţi pe plan internaţional s-ar simti înjosiţi să coboare (să urce) în mijlocul nostru, al călătorilor obişnuiţi? Noi nu avem dreptul la un pic de frumos? Vom fi siliţi la nesfârşit să aruncăm bani munciţi în gura lacomă a prostului gust? De ce? (...) Oare Teatrul de Operă nu poate forma mici grupuri, superior organizate, compuse din cântăreţii nostri de frunte? Tov. Ludovic Spiess, renumit (...), nu s-ar simţi onorat să se integreze printre oameni ai muncii în timpul transportului şi să propage muzică aleasă sub formă de mici arii cu subiect tradiţional explicativ? Oare tov. bas David Ohanesian nu s-ar simţi înălţat de aprobarea tacită ce o va citi în privirile celor care în drum spre locul de muncă sau de odihnă sau oricare alt loc vor avea astfel ocazia unei tangenţe cu frumosul atestat? Semnat, un grup de călători. P.S. Poate că ar fi bine, în strânsă colaborare cu conducerea ITB care va comunica orele mai puţin aglomerate, să trimiteţi alături de renumiţii soli ai artei noastre vocal-instrumentative şi grupuri restrânse de stele ale baletului nostru, atât clasic cât şi modern, care vor înfătişa în spaţiul platformei, mici perle ale tradiţionalului nostru popular (...) >> .

     În aceste zile pline de tragism, am constatat cu toţii forţa internetului, a reţelelor de socializare, mai cu seamă aceea a Facebook-ului, care au mobilizat în stradă zeci de mii de cetăţeni, în majoritate tineri care, sătui de mişmaşurile transpartinice ale actualei clase politice, au determinat spectaculos căderea guvernului şi vor să clădească - în ciuda manipulărilor - adevărata democraţie în România. Vor reuşi să treacă peste obstacole?

(Postat in EVZ / EVZ.RO)