Alexandru
Ghillis
În degringolada frenetică a anilor ’90, când destui
„băieţi deştepţi”
s-au îmbogăţit
rapid, dând uriaşe „tunuri” în paguba statului român prin sistemul p.c.r. (adică pile, cunoştinţe, relaţii),
alte persoane influente la vârf, printre care şi oameni de afaceri străini, au cumpărat şi „exportat” peste hotare, folosindu-se de acelaşi
sistem p.c.r., numeroase opere de artă cu valori de patrimoniu naţional, care, conform legislaţiei în
vigoare, nu puteau părăsi definitiv teritoriul
ţării. În
principal, era vorba despre vechi lucrări de artă
religioasă ortodoxă, achiziţionate de la
persoane particulare sau chiar de la hoţi, care le sustrăgeau din diferite lăcaşuri de cult din ţară. De atunci şi până acum, s-a făcut prea puţin tam-tam
pentru un aşa mare prejudiciu adus patrimoniului cultural al României!
Ignoranţa autorităţilor comuniste aservite Moscovei, a făcut ca în 1957 să se decreteze că renumitele opere ale lui Constantin Brâncuşi,
artist de talie mondială,
reprezintă „arta
decadentă a
capitalismului aflat în putrefacţie”(!!!), artistul fiind oficial interzis. Pe
la mijlocul anilor ’60, Brâncuşi a fost reconsiderat, cu regrete tardive, iar o
infimă parte din
sculptura mică rămasă ascunsă în depozite, a fost
expusă în muzeele
de artă de aici. Câţiva
ani mai târziu, prevalându-se de forţa noii legislaţii privind ocrotirea
patrimoniului cultural naţional, autorităţile au înregistrat opere de artă şi de cultură valoroase, aflate în proprietate particulară, unele fiind încadrate
în categoria Tezaur , care are un regim special strict.
Astfel, în aceeaşi categorie a fost încadrată şi sculptura Cuminţenia
Pământului,
confiscată
proprietarului ei de drept, până la schimbarea la faţă din 1990, opera brâncuşiană rămânând
totuşi sub acelaşi regim legislativ, care interzice înstrăinarea sa definitivă şi impune măsuri de protecţie
speciale, ce nu pot fi asigurate integral de către persoane fizice, ci numai în cadrul unor
unităţi expoziţionale
profesioniste. Cum statul român are
drept de preemţiune în a achiziţiona de la urmaşii proprietarului această statuie, opţiunea actualului
ministru de resort de a apela la o colectă publică,
nu are echivalenţe cu mobilul vechii colecte publice din sec. XIX pentru
construirea Ateneului Român, un edificiu de cultură ridicat de stat şi aparţinând statului. Dar,
prin noua colectă
preconizată, s-ar
putea strânge o sumă
incontrolabilă de
către opinia
publică, cu mult
peste milioanele de euro necesare. De aceea, mulţi cetăţeni se întreabă de ce nu se alocă această sumă de bani din marile prejudicii băneşti datorate statului de către infractorii dovediţi
şi condamnaţi. Oare, de ce se comentează, în necunoştinţă, că
s-a acceptat un preţ mult prea mare pentru lucrarea lui Brâncuşi – unora un
artist de neînţeles - când, iată, ne mândrim că unui tânăr
şi talentat pictor român i s-a cumpărat recent un tablou cu 4.000.000 de euro? În străinătate, e adevărat!
(Publicat in EVZ / EVZ.RO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu