Fără politică nimic nu e! Doar zgomotul străzii
Alexandru
Ghillis
Istoria modernă ne învaţă că în orice ţară
civilizată, cursul vieţii
locuitorilor trebuie să fie, finalmente, determinat de politici
de stat clare, ca rezultat al unor scrutine electorale periodice, câştigate de o formaţiune politică ori
alta. Presiunea străzii, atunci când are loc, acţionează
asemenea unui uriaş barometru, un
sprijin moral, dând valoare
forţei numerice a electoratului unui
anumit partid sau alianţă inter-partinică nemulţumită de rezultate.
În alegerile parlamentare
din 11 decembrie 2016, lehamitea şi
indolenţa au făcut
ca majoritatea electoratului român de
dreapta, în special a celui
tânar, să rămână impasibilă,
ignorând din inconştienţă un drept
democratic, câştigat cu sânge în
1989-1990: votul liber. Lehamitea a fost - şi este încă - generată de faptul
că Opoziţia era (ca şi
acum) anemică şi, astfel, câştiga la sigur adversarul ei politic, alianţa forţelor
de stânga. Şi chiar aşa s-a
şi petrecut, urmarea perfidiei câştigătorilor
având efectul unui duş rece asupra sutelor de mii de opozanţi (şi nu
numai) ieşiţi în
stradă la Bucureşti şi în
principalele oraşe ale României! În
contrapondere, în momentul editării
acestui articol, victorioşii
alegerilor abia au reuşit mobilizarea
în faţa Palatului Cotroceni a câtorva mii de cetăţeni nemulţumiţi în
prezent de nivelul derizoriu al pensiilor lor, al ajutoarelor sociale sau
salariilor de mărunţi bugetari
naivi, cu totul încrezători în promisiunile pre-electorale învăluitoare ale stângii.
În aceste
zile, apar ca inadmisibile unele comentarii publice, exprimate vocal în stradă, la tv sau postate de diverşi pe reţelele
de socializare online, care aruncă injurios - aparent sub formă
umoristică - întreaga
responsabilitate a rezultatului alegerilor doar pe seama votului acordat de
pensionarii săraci şi de
asistaţii social,
solicitându-se chiar
interdicţia tuturor acestora
de a mai avea drept de vot, pentru a nu hotărî ei felul în care
să-şi trăiască viaţa cei tineri, care muncesc şi au tot viitorul în faţă. Ca şi cum nu ar exista şi o mulţime de
pensionari rămaşi
lucizi, în deplină
capacitate intelectuală de a evalua corect situaţia politico-economică existentă, fără a se
lăsa
hipnotizaţi de cântecele ieftine ale sirenelor electorale, fiind
capabili de a vota exact doar ceea ce cred că ar
avantaja întreaga
societate şi nu doar
segmente discutabile ale ei!
Din păcate,
o bună parte a tineretului care a văzut
lumina zilei la sfârşitul lui ’89 si după 1990, nu are
capacitatea să înţeleagă că mulţi dintre pensionarii în etate azi, fac parte din generaţiile născute şi trăite cu căluşul în gură, cu frica şi interdicţia de a spune ceea ce gândeau, într-o perioadă istorică (să sperăm) apusă. Dimpotrivă, aceştia sunt - de multe ori - acuzaţi pe nedrept, că au capitulat, incapabili să lupte pentru libertatea lor. Cum să priceapa azi un tânăr, ce era teama de a ajunge la Canal sau într-un azil de boli psihiatrice, dacă aveai gura slobodă?!
(Publicat in EVZ / EVZ.RO)