Alexandru Ghillis
Întotdeauna tindem să ne lăsăm amăgiţi de promisiunea unor gratuităţi, când, aproape
nimic nu poate fi gratis pe lume şi totul se plăteşte într-un fel sau altul. Anticul Herodot spunea că „lucurile măreţe se fac de obicei cu riscuri foarte mari”. Şi are dreptate
până şi azi, dacă te gândeşti că orice eventual împrumut bancar pentru o oarecare investiţie
majoră, va fi înapoiat încărcat de dobânzi şi eforturi,
cunoscute doar de beneficiari.
Odată acaparată puterea de către regimul comunist, au fost demarate
mecanismele politico-economice de aplatizare socială, compensate cu acordarea de pomeni la nivel de
masă. „Manipularea
interpersonală şi socială, ca tehnică de schimbare a comportamentului uman,
bazată pe principii machiavelice, vizând obţinerea unor efecte favorabile prin
orice fel de mijloace, procedee şi tehnici, este, de fapt, înşelarea
"ţintei", sacrificarea tendinţelor şi opiniilor acesteia, în favoarea
realizării unor scopuri, intenţii şi planuri ascunse.”, sintetizează azi, transant, Doina Bumbuţ în „Suportul
psihologic în operaţii neconvenţionale”.
Militând pentru
industrializarea accelerată (forţată) a ţării şi încurajarea
tineretului sătesc să acopere nevoia uriaşă de mână de lucru, minim
plătită, în fabricile,
uzinele şi pe marile şantiere naţionale, statul
comunist a avut nevoie de mari fonduri băneşti, pentru a investi în numeroasele
obiective de aşa-zis interes naţional, apelând şi la împrumuturile „frăţeşti”, aparent
dezinteresate. Însă, în acelaşi timp, a devenit imperioasă necesitatea cazării nenumăraţilor „oameni ai muncii” de la oraşe şi sate. Când căminele de nefamilişti şi aglomerarea la comun a spaţiilor locative
(dupa sistemul sovietic) nu au mai făcut faţă, statul s-a văzut nevoit să ridice noi cartiere muncitoreşti, la periferia oraşelor, prin demolarea majorităţii celor vechi şi construirea de blocuri
ieftine. Aşa a început, prin întreprinderi, frenezia obţinerii gratuite de repartiţii în apartamentele noilor
blocuri. După un timp, prin
acordarea de împrumuturi pe termen lung, statul ceauşist a creat cel mai mare
număr de proprietari
de locuinţe din întreaga Europă. Dar, în acelaşi timp, a venit şi vremea plăţii în forţă, greu suportată de români, a datoriilor uriaşe acumulate de
statul comunist
şi, de aici, i s-a şi grăbit pieirea la sfârşitul anului 1989.
După acest an, România,
preluată de elementele eşaloanelor inferioare ale PCR, devenite
social-democrate, a multiplicat numărul proprietarilor, prin facilitarea cumpărării la preţuri derizorii a fostelor lor apartamente de stat,
în care deja locuiau. Între timp, încurajând
consumismul şi asigurarea unui nivel de trai cât de cât
acceptabil, statul social-democrat – revenit la putere prin promiterea de pomeni
electorale – ori nu-şi va putea ţine
promisiunile, ori va apela iar la împrumuturi externe, pe care, peste puţin
timp, le va recupera prin diverse tertipuri tot pe spatele cetăţenilor
români.
(Publicat in EVZ / EVZ.RO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu