Alexandru
Ghillis
Dacă luăm în consideraţie sloganul electoral „Mândri că
suntem români!”,
cu ajutorul căruia au crezut unii că iau
caimacul fostelor alegeri, am văzut cu toţii că, pe
româneşte, au „luat plasă”. Mândria rămâne, fiind în genă. Şi e bine să fie
aşa, ca
să putem ţine steagul sus. Însă a fi
mândru,
nu înseamnă a nu
fi şi
realist!
De-a lungul vremurilor, am fost şi suntem încă „rupţi în fund”, probabil şi ca urmare a păgubosului
concept autohton „al capului plecat, pe care sabia nu-l taie”, devenit genetic.
Auto-reprogramarea genei este dificilă, dar
nu imposibilă. Depinde de timp, de voinţa personală şi, mai ales, de voinţa politică. Să nu
aruncăm greul numai pe umerii lui
Dumnezeu!
De noi ţine să nu rămânem, ca până
acum, una dintre cele mai sărace ţări
din UE; cu un sistem de sănătate
publică deficitar şi o speranţă de
viaţă
printre cele mai mici; cu numărul cel mai mare de emigranţi economici în ţările
vestice; cu o structură socială
aproape bipolară, din care, pătura
de mijloc a populaţiei
este, deocamdată, destul de subţire; cu tarife şi preţuri de nivel occidental, la salarii
româneşti (chiar şi pentru mulţi din sectorul privat); cu o corupţie cvasi endemică, înrădăcinată la
toate nivelele societaţii;
cu o infrastructură slabă ( a
se vedea lipsa autostrăzilor, în pofida banilor irosiţi), din cauza căreia
investitori străini importanţi din România vor să-şi mute afacerile în alte ţări, în detrimentul interesului economiei
naţionale;
companii şi
firme româneşti de succes, sufocate intenţionat, în favoarea unor concerne străine,
ce vor să cucerească piaţa românească, cu
concursul din plin interesat al unor factori de decizie autohtoni! Lunga listă
neagră poate fi continuată de
oricine...
Din nenorocire, se constată că încă
suntem contaminaţi de
o megalomanie, care nu a fost niciodată
caracteristică poporului român. Megalomania este urmarea celei
ceauşiste,
dobândită – la
rândul
ei – de la cea stalinistă şi, în special, de la cea nord-coreeană.
Schimbarea de regim de după 1989 nu a produs modificări
din acest punct de vedere. Mega-construcţia Catedralei Mântuirii Neamului exemplifică
perfect perpetuarea
aceleiaşi
optici megalomaniace a unei puteri
totalitare, slabă în esenţă, cum
a fost naţional-comunismul
ceauşist.
Deocamdată, nu pot fi justificate
credibil sumele enorme de bani cheltuiţi până acum
- şi în continuare - pentru acest obiectiv
important pentru naţiune,
dar NU urgent, atâta
timp cât nu
se alocă suficienţi (sau deloc) bani în investiţii, care să
asigure mii de locuri noi de muncă; cât timp sănătatea,
educaţia,
cultura (cu vestigiile sale istorice) sunt neglijate financiar, nu ne putem
imagina o transformare benefică a standardului de viaţă
autohton. Aştept
cu oarecare curiozitate etapa când interiorul
acelui colos va trebui decorat integral. Cine, oare, va fi câştigătorul
„luptelor fratricide” ce au loc, probabil, pentru acest mare proiect artistic şi la ce preţ se vor ridica lucrările?
(Publicat in EVZ / EVZ.RO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu