Sindromul Burnei sau demolarea unei statui

Alexandru Ghillis

Ca profani, nu avem de unde şti dacă doctorul Burnei este culpabil ori nu în nobila sa activitate. Însă mulţi dintre noi ştim că, în rândul profesioniştilor din oricare dintre domeniile de excelenţă ale societăţii, a existat si există multă concurenţă acerbă pentru afirmare, precum şi invidii nemăsurate, care au dus şi duc până la urmă la soluţionări în instanţele de judecată. Or, renumitul profesor univ. dr. Gh. Burnei, demn discipol al vestitului „înger al copiilor” - chirurgul pediatru Alexandru Pesamosca - este un asemenea profesionist dăruit meseriei sale, un novator neobosit în salvarea micuţilor săi pacienţi. Pentru denigrarea unor astfel de oameni, o majoritate amorfă, dornică de parvenire, face câteodată eforturi vrednice de cauze mai bune să găsească trepăduşi gata să arunce cu noroi în nume marcante. Încă nu suntem siguri că doctorul a păcătuit! Poate zgomotul acestui scandal e menit să acopere un altul!? Se nasc uneori supoziţii uluitoare. Trebuie să se pronunţe în acest caz câteva foruri abilitate pentru aşa ceva!

O profesie de top, cum este medicina, nu poate progresa fără studierea cauzelor bolilor – cu aportul tehnologiilor avansate – şi având,  drept urmare, găsirea unor noi posibilităţi adecvate de eradicare sau de temperare a acestor cauze. Medicul nu este Dumnezeu şi nici nu-i va putea lua vreodată locul. Asta nu pot înţelege multe persoane, limitate din disperare în gândirea lor, că şi un doctor ilustru este de multe ori înfrânt de gravitatea unor boli, care nu răspund oricărei soluţii aplicate. Şi atunci, tot el se întâmplă să devină victima denigrărilor proferate de aparţinătorii acelor bolnavi incurabili. Ţinând cont că la fiecare pacient aceeaşi boală se poate manifesta diferit, medicul nu va aplica automat tuturor acelaşi tratament, ci unul individual. Şi acesta este rezultatul eforturilor depuse în cercetare, inovare, testare şi, într-un final, omologare, urmată abia atunci de aplicarea unor proceduri considerate sigure şi care, dacă se dovedesc ineficiente – fără a fi, totuşi, dăunătoare – conduc la găsirea unora noi, supereficiente. Profesorul Burnei este un asemenea novator, maestru în chirurgia ortopedică pediatrică. Martoră îi poate fi oricând mulţimea de părinţi fericiţi, ai căror copii au trecut prin mâinile lui miraculoase. Aşa îl ştiam şi noi până nu demult. Dar dacă, totuşi, a greşit cu ceva? Doar Justiţia este în măsură să dea verdictul corect, în urma acuzaţiilor incredibile ce i se aduc medicului!

Nu abordam acum acest subiect, dacă nu aş fi suportat chiar pe „propria-mi piele”, în urmă cu destui ani, acuzele unor neica-nimeni, mulţi din afara profesiei mele, după ce am brevetat în R.S.R. un produs conceput după o formulă proprie, pentru a asimila aici echivalentul unui celebru termoadeziv american, utilizat în Occident la restaurarea vechilor picturi de şevalet. O creaţie a unui foarte cunoscut conservator de artă newyorkez, care-mi devenise mentor.

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)