Ceaiul de altădată, clubul de azi

Alexandru Ghillis

     De ce se numea ceai, habar nu aveam şi nici acum nu am. Era, până în numita Revoluţie, una dintre puţinele modalităţi de socializare – să zicem -  independente între prieteni sau colegi, la domiciliul unora dintre ei, cărora „babacii” le erau plecaţi de acasă, la rugăminte sau din proprie iniţiativă. Nu aveam nevoie de niciun fel de aprobări şi nici nu s-a întâmplat vreodată să-şi piardă viaţa vreunul dintre petrecăreţi. Cel mult, veneau vecinii extenuaţi să ne ceară să punem muzica mai încet şi, eventual, să nu mai ţipăm atât! Azi, o bună parte dintre noi am ajuns „babaci”. Făcuţi să suferim cumplit când, din cauza rechinilor care trişează făcând cărţile în politica şi administraţia spaţiului mioritic, ne pierdem fructele iubirilor noastre, copiii care, acum, se distrează în cluburi aparent pline de viaţă, dar nesigure pentru integritatea lor fizică.

     Fiindcă e necesar să ne mai descreţim frunţile, mi-am adus aminte de un ceai din ajunul Crăciunului, pe la începutul deceniului 7 al secolului trecut (oh, Doamne!), când un mic grup de colegi de facultate, ne-am permis (!!!) - după mai multe pahare – să ne distrăm copios, dactilografind o petiţie către directorul Operei Române din Bucureşti, ca fiind din partea unui grup de oameni ai muncii care călătoresc cu mijloacele de transport în comun ale ITB-ului (actuala RATB), chipurile deranjaţi de vulgaritatea colindătorilor de ocazie din tramvaie si autobuze. Interpelarea noastră venea chiar şi cu sugestii pentru îmbunătăţirea actelor artistice ambulante. Citez: << (...) Oare cântăreţii „noştrii” de operă renumiţi pe plan internaţional s-ar simti înjosiţi să coboare (să urce) în mijlocul nostru, al călătorilor obişnuiţi? Noi nu avem dreptul la un pic de frumos? Vom fi siliţi la nesfârşit să aruncăm bani munciţi în gura lacomă a prostului gust? De ce? (...) Oare Teatrul de Operă nu poate forma mici grupuri, superior organizate, compuse din cântăreţii nostri de frunte? Tov. Ludovic Spiess, renumit (...), nu s-ar simţi onorat să se integreze printre oameni ai muncii în timpul transportului şi să propage muzică aleasă sub formă de mici arii cu subiect tradiţional explicativ? Oare tov. bas David Ohanesian nu s-ar simţi înălţat de aprobarea tacită ce o va citi în privirile celor care în drum spre locul de muncă sau de odihnă sau oricare alt loc vor avea astfel ocazia unei tangenţe cu frumosul atestat? Semnat, un grup de călători. P.S. Poate că ar fi bine, în strânsă colaborare cu conducerea ITB care va comunica orele mai puţin aglomerate, să trimiteţi alături de renumiţii soli ai artei noastre vocal-instrumentative şi grupuri restrânse de stele ale baletului nostru, atât clasic cât şi modern, care vor înfătişa în spaţiul platformei, mici perle ale tradiţionalului nostru popular (...) >> .

     În aceste zile pline de tragism, am constatat cu toţii forţa internetului, a reţelelor de socializare, mai cu seamă aceea a Facebook-ului, care au mobilizat în stradă zeci de mii de cetăţeni, în majoritate tineri care, sătui de mişmaşurile transpartinice ale actualei clase politice, au determinat spectaculos căderea guvernului şi vor să clădească - în ciuda manipulărilor - adevărata democraţie în România. Vor reuşi să treacă peste obstacole?

(Postat in EVZ / EVZ.RO) 

La o bere cu Serafim

Alexandru Ghillis

     Ce nume predestinat are tipul ăsta cu un chip demn de o icoană bizantină! E unul dintre boschetarii trecuţi bine de prima tinereţe şi care-şi irosesc vieţile pe străzile oraşelor din România. Serafim e dintre acei oameni ai străzii din faţa blocului meu, care îşi tocesc zilnic fundurile pe treptele magazinelor de vizavi, având mai fiecare lângă picior un pet cu bere ieftină, cel mai des din aceea cu gust puternic şi amărui, cum sună reclama.

     Pe Serafim îl ştiu de vreo câţiva ani buni şi, de multe ori, când nouă ne prisoseşte mâncarea, i-o ducem lui de pomană, să fie de sufletele dispăruţilor. Aşa am găsit şi prilejul să schimb o vorba-două cu el, deşi nu suflă mai nimic interesant despre trecutul lui. Atâta mi-amintesc, să-mi fi spus odată, că în tinereţe i-ar fi plăcut să studieze biologia, genetica. Hopa, mi-am zis! Ăsta pare a fi un tip interesant! Mai ales că-l vad dimineţile citind atent „Evenimentul zilei”, împrumutat de la chioşcul de ziare de alături! Aşa că, într-una din zilele trecute, după ce l-am aprovizionat cu o sacoşă plină, i-am făcut oferta să bem împreună o bere. La început, a părut uşor surprins de invitaţia mea, dar a acceptat-o delicat. Nu-mi pasă deloc de părerile eventualilor cunoscuţi, care mă puteau zări stând cu un boschetar (se vedea de la o poştă cine era) la o masă pe trotuarul cârciumii de lângă piaţă.

     Văd că eşti la curent cu presa, îi zic, ca să încep o discuţie. Păi e normal să ştiu în ce lighean mă scald, îmi răspunde după un moment de tăcere. Îl scrutez atent. Oricum, eu sunt paralel cu toate ce se întamplă. Adică? Păi viaţa mea e strada şi atât. Mda. Ai familie? Nu mai am pe nimeni. Cum aşa? Aşa bine, ne ignorăm reciproc şi nu vreau să vorbesc cu mata despre asta. Ai lucrat vreodată? Se încruntă puţin... În construcţii. Da’ după Revoluţie încoa sunt liber cugetător. Bine, bine, da’ de dormit noaptea pe unde dormi? A fost o perioadă când am stat pe la Gara de Nord... În canal? Da, eram amic cu ăla care era şef peste toţi amărâţii ăia. Da’ acum s-a desfiinţat acolo. Dar mă descurc eu! Bine, sincer eu nu pot să înteleg cum trece viaţa ta zi de zi în stradă, indiferent de anotimp. Aştepţi ceva anume? Da, aştept să mi se termine programul vieţii. Care program? Programul meu genetic. Sunt şi eu o vieţuitoare superior evoluată a Pământului care, la rândul lui, face parte din Univers. Absolut totul, să ştii, este rezultatul unui program general creat de o forţă pe care, noi oamenii, o numim Dumnezeu. Fiecare vietate trăieşte după propriul subprogram independent. Ăsta este exteriorizat la oameni şi poate fi citit. Uite aici, îmi bagă sub ochi palma scorojită a mâinii stângi! Uite ce clar e imprimat, în mare, programul meu, fără evenimente desigur, doar ca parcurs de viaţă. Şi asta nu e tot. Acest program este înglobat la nivel celular. De asta se va ocupa mai departe genetica, să-l poata dezlega. Mi-ai spus odată că asta ţi-ar fi placut să faci. Eh! Dă din mână a lehamite, se ridică, mulţumeşte de trataţie şi ne despărţim in tăcere, fiecare pe drumul său.

     A doua zi, mă văd tras discret de mânecă de unul dintre „colegii” lui Serafim. Ai fost ieri de i-ai dat o bere ocnaşului ăla! De ce ocnaş? Păi, în tinereţe şi-a tăiat gagica şi i-a dat foc! 


(publicat in EVZ / EVZ.RO)