Fâsâieli cu rating în mass-media autohtone

Alexandru Ghillis

Mă uitam în parc la câţiva porumbei ţanţoşi şi vrăbiuţe hoaţe care ţopăiau ciugulind bucăţelele de pâine aruncate în mijlocul lor. Porumbeii, aproape că nu apucau să prindă ceva, când, fulgerător, ţâşnea câte o vrabie ageră şi dispărea în zbor spre tufişuri cu o bucăţică de pâine în cioc.

Din păcate, cam aşa pare a fi viaţa şi pentru noi, oamenii, în lupta zilnică pentru existenţă! Când spun asta, mă refer acum şi la mass-media de la noi, care se chinuie, în felul lor, să facă rating, adică – mai pe româneşte – să aibă succes. Şi succesul pentru ei înseamnă să facă bani! Pe lângă tabloidele tv sau cele tipărite ori online, care oricum fac repede bani  prin subiectele tratate, se concurează între ele şi unele televiziuni de ştiri, apelând, printre informaţii serioase de interes public şi la subterfugii de doi bani, anunţate sforăitor pe burtiere şi pasate de la o oră la alta, de la un moderator la altul, sub promisiuni tentante ca „Urmează”, „Imediat”, „Bombă”, „Exploziv”, „Halucinant”, etc. Aştepţi, ca fraierul, aşa-zisele dezvăluiri care se dovedesc a fi un mare fâs, fiind, de cele mai multe ori, reluări de fâsuri din alte zile, parfumate şi vândute iar ca prospături, pentru umplerea programului şi... pentru rating, bineînţeles! E vorba despre societăţi comerciale care trăiesc numai de pe urma succesului la publicul larg şi asta înseamnă atragerea contractelor de publicitate comercială. Deci, de bani. Nu blamaţi redactorii şi prezentatorii respectivi. Fac şi ei tot ce pot pentru propria existenţă.

Ce sunt, de fapt, aceste promise bombe de presă? Emanaţii în funcţie de interesele politice ale proprietarilor acelor staţii tv. De exemplu, baloane de săpun sunt de obicei ştirile alarmiste, care prognozează adevărate calamităţi meteorologice ce vor afecta în câteva zile locuitorii ţării, după care constatăm cu toţii că nu s-a întâmplat chiar ceva prin care să nu mai fi trecut noi fără mari probleme; mai grav este când se aduce vorba despre cutremure catastrofale de prin alte părţi şi, imediat, se transferă discuţia amplificată asupra situaţiei alarmante din România. Din asta iese un bun rating, ca şi din unele false probleme de sănătate sau de cuplu ale unor vedete de carton, pentru a fi iar în atenţia publicului, atunci când constată că au intrat puţin într-un con de umbră. Sunt emanate gaze toxice când paparazzii reuşesc să fotografieze pe furate o fostă vedetă politică feminină, făcând publică poza ei cu tam-tam, cum că respectiva are un nou iubit. Aproape instantaneu, aceasta neagă totul. Oricum, ştirea iniţială a generat deja bani mulţi. Un rating şi mai mare produce, desigur, ştirea că vecinul Preşedintelui, un domn nu chiar liniştit, are ameninţări cu moartea din partea unor rivali din afaceri. Nu contează că Preşedintele nu are absolut niciun rol în gravele probleme ale vecinului. Este pomenit doar pentru ca aşa-zisa bombă de presă să aducă rating. Să fie banii ochiul dracului?

(Publicat in EVZ / EVZ.RO) 

În aparenţă, mămăliga nu explodează!

Alexandru Ghillis

Mămăliga explodează într-un târziu, însă numai dacă îi aprinde altcineva - din afară - fitilul! Altfel, nu! Să ne amintim de Decembrie ’89! Că aşa-i mămăliga mioritică şi, ca o dovadă în plus, pot relata o întâmplare aparent banală, ce a avut loc, recent, într-un autobuz de linie bucureştean. Aici se poate explica pasivitatea turtoiului, prin lipsa efectivă de spirit civic, care ne caracterizează şi care se constată cu nenumerate prilejuri,  exasperându-ne.

Cu mizeria transportului public bucureştean ne-am cam obişnuit, spunându-ne ca e bine că funcţionează şi aşa. Dar, ca atmosfera dintr-un autobuz întreg să fie irespirabilă din cauza unui boschetar făcut mangă, răpciugos şi părând ieşit din catacombe, sforăind cu gura deschisă, aciuit în fundul vehiculului şi care şi-a făcut pe el toate nevoile, chiar acolo, pe loc, asta ar fi fost cu siguranţă un motiv care să aprindă fitilul la mămăligă! Însă nu s-a întâmplat aşa ceva. În jurul lui s-a făcut un gol pe o rază de vreo doi metri şi pasagerii s-au înghesuit cuminţi şi muţi în jumătatea din faţă a autobuzului. Asta până când, abia urcată, o doamnă puternică nu a mai putut răbda mirosul pestilenţial răspândit în maşină şi a luat ferm atitudine cetăţenească, solicitând oprirea autobuzului şi evacuarea individului. Credeţi că a „ciripit” careva ceva? Poate doar o femeie şoptea de alături, nemulţumită şi ea de atmosfera sufocantă, iar o alta a îngăimat că să fie lăsat în pace, săracu’, că-i un om necăjit! În rest, un ditamai autobuz de cetăţeni paşnici se făcea că plouă. Suportau cu stoicism tot calvarul. Doamna revoltată a coborât nervoasă la prima staţie şi s-a adresat în uşă şoferului, rugându-l să ia măsurile ce se cuvin. Aproape să plângă, acesta s-a scuzat că nu are ce face, că nu vrea scandaluri şi că ştia că boschetarul ăla i s-a urcat în maşină de la capăt, încă de dimineaţă, ca să se adăpostească de ploaie. Apoi,  autobuzul şi-a reluat traseul.

România a fost un astfel de „autobuz” în cei peste cincizeci de ani de comunism. Pasagerii, majoritatea cetăţenilor ei, cu mici excepţii, au acceptat supuşi „binefacerile democraţiei populare” şi, mai târziu, pe cele ale „iepocii de aur”. Între timp, deşi au îndurat regimuri comuniste ceva mai blânde, câţiva vecini de la Vest au avut tăria bărbătească să se opună, spunând NU, apelând şi la forţă, când a curs şi sânge, atunci când s-a sărit peste cal din partea autorităţilor politice obediente Moscovei, în detrimentul drepturilor cetăţeneşti. Este adevărat, că vorbim de state de confesiune catolică, unde Biserica nu a bătut niciodată palma cu Puterea totalitară.  Asta, spre deosebire de noi, ortodocşii, unde Biserica a procedat tocmai invers, aplicând laşa concepţie neaoşă a „capului plecat, pe care sabia nu-l taie” şi vrea acum să ne convingă că doar aşa a putut păstra nealterată credinţa noastră strămoşească. Dar ceilalţi, de ce şi-au putut-o păstra necompromişi? La noi, chiar ca la nimeni!

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)

In memoriam! În viaţă eşti apreciat, iar după, imediat uitat

Alexandru Ghillis

Mi-a rămas în memorie o scurtă secvenţă din studenţie, asemenea unui videoclip imaginar, în care el, spre uluirea noastră, a îndoit cu forţa mâinilor o potcoavă. S-a întâmplat în atelierul nostru de creaţie de la facultate, el fiind coleg de an, însă student la teoria şi istoria artei. Era şi pe atunci un bărbat masiv, bine legat şi un bun jucător de rugby în timpul său liber.

O vizită matinală recentă, nu fără preocupări personale, în cimitirul-muzeu Bellu, m-a adus din curiozitate şi în dreptul locului extrem de modest – deşi foarte central - în care care el se odihneşte pentru vecie, nu de multă vreme. Întâmplarea a făcut ca, la final de studenţie, strălucita sa lucrare de licenţă să fie tocmai un amplu studiu asupra monumentelor de artă funerară din acest renumit cimitir. Am rămas impresionat preţ de câteva minute (şi mult timp dupa aceea) în faţa împrejmuirii unui mormânt de-a dreptul golaş, meschin şi neîngrijit, înghesuit între alte câteva şi complet abandonat în faţa capriciilor naturii. Unde, oare, sunt cei mulţi, care l-au înconjurat în permanenţă şi aveau nevoie de el şi pe care i-a ajutat când era în plină putere?

Pasionat activ de fotografia artistică, a lucrat iniţial în domeniul editorial, ca, după ’90, să preia cu fermitate conducerea fostei întreprinderi de organizare a expoziţiilor de artă, nou botezată „ArtExpo”, reorganizând-o şi modernizând-o prin informatizare încă de la început, odată cu primele computere primite ca ajutoare din Europa de Vest. Firma ArtExpo a desfăşurat ani de zile o activitate prodigioasă, cunoscută prin numeroasele expoziţii interne şi internaţionale de artă şi primele târguri internaţionale de carte Bookarest, organizate în sălile din clădirea Teatrului Naţional (înainte ca aceasta să fie readusă la proiectul arhitectural iniţial). În acelaşi timp, avându-l alături pe distinsul şi apreciatul critic şi istoric de artă, profesorul Dan Grigorescu, între timp plecat la stele, a înfiinţat Fundaţia ArtExpo, ce avea ca principal obiect de activitate sprijinirea creaţiei artistice, a creatorilor din domeniul artelor plastice, precum şi a multor alţi oameni de cultură şi artă.

ArtExpo şi-a încetat treptat activitatea, pe masură ce au început şi au avansat lucrările de redimensionare a clădirii Teatrului Naţional la forma originară a proiectului. În acest timp, sub conducerea lui directă şi după complexe studii interdisciplinare, s-au proiectat şi amenajat special spaţiile de expunere ale Muzeului Naţional de Artă Contemporană, într-una dintre laturile Casei Poporului. Muzeu de real succes, devenit repede cunoscut şi apreciat, atât în ţară, cât şi peste hotare.

2013. Obosit şi cu sănătatea învinsă de boală, ajuns într-un scaun cu rotile, într-o zi neagră a capitulat chiar în biroul său din acest muzeu. Acesta a fost binecunoscutul om de cultură şi de artă, strigat Oro, de către prieteni, adică Mihai Oroveanu, pentru cei mulţi.

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)