Banii fără număr... fără număr..., Cultura şi pomenile electorale
Alexandru
Ghillis
Nu, cultura nu are tangenţe cu banii fără număr...
fără număr!...
Subcultura are, chiar din plin! O ajută la greu, în vederea unui rating cât mai mare, mass-media tabloidă care
a proliferat în ultimii
ani, dovedindu-se extrem de profitabilă. Astfel, kitch-ul câştigă acum
uşor pe un teren semi-arid şi aduce bani. Mulţi bani. Dar ce-i cultura? În
opinia lui Jawaharlal Nehru, „cultura înseamnă lărgirea
minţii şi a spiritului”,
iar în accepţia europeană, conform lui André Malraux, „cultura este suma tuturor formelor de artă, de
iubire şi de
gândire,
care, pe parcursul secolelor, l-au ajutat pe om să fie
tot mai puţin înrobit”. Frumos
spus!
Aţi văzut cumva oameni de cultură îmbogăţiţi doar din activităţi culturale/artistice? Nu prea, cu foarte mici
excepţii. Însă din
subcultură s-au îmbogăţit o mulţime
de oameni fără cultură. Dacă făuritorii
de cultură, care s-au afirmat şi reprezintă nişte nume de referinţă în diferite domenii cultural-artistice, au şi nişte câştiguri financiare pe măsura
valorii lor, fără a face, totuşi, parte din categoria oamenilor foarte bogaţi, nu acelaşi
lucru se poate spune despre oamenii care lucrează în instituţiile
de învăţământ şi
cele de cultură din România, despre
specialiştii autorizaţi în
promovarea şi conservarea valorilor culturale. Într-un cuvant, despre toţi cei implicaţi în păstrarea
şi valorificarea patrimoniului
cultural-artistic autohton. Din păcate, poate fiindcă
reprezintă un segment insignifiant ca număr,
raportat la nivelul ţării, aceşti truditori pasionaţi nu devin suficient de vocali pentru a atrage
atenţia
mass-mediei pentru un „breaking news”, aşa cum
fac alte categorii de salariaţi ai
statului - adică de bugetari - şi se
mulţumesc de voie-de nevoie cu unul
dintre nivelurile salariale cele mai ridicole, ca urmare a vechii mentalităţi a factorilor de decizie guvernamentali, care dau
replică neoficial: cultura nu produce, ea consumă! În această idee, aproape toţi miniştrii
culturii care s-au perindat după 1990 au tăcut
chitic şi nu au
luptat pentru o salarizare decentă în ansamblul sistemului pe care îl conduceau, ca şi în
prezent, fiind interesaţi în special de problemele sectorului cultural din
care proveneau. Dar pot oamenii, fiinţe
superioare, raţionale, să se
mulţumească doar
să
existe asemenea unor androizi? Este drept că
actualul guvern are grijă de accesul gratuit la spiritualitate
al supuşilor săi şi a suplimentat cu milioane de lei, dând dovadă de o mare largheţe perfect calculată - în detrimentul învăţământului, culturii şi al sănătăţii - fondurile BOR destinate ridicării
mega-catedralei mântuirii
neamului. Mastodont pentru care ar fi invidios şi nea Nicu din Ghencea, simţindu-se superconcurat în megalomania sa pentru paleaşca casei poporului!!! Câte vechi lăcaşuri de cult, valori recunoscute ale patrimoniului
cultural naţional - care
se degradează tot mai mult pe an ce trece - s-ar putea restaura cu
banii cheltuiţi pentru
construcţia unui colos,
care hrăneşte
doar orgolii fără substanţă!? Nu
pot uita momentul petrecut cu o înaltă faţă
bisericească care, cu mulţi ani
în urmă,
analizând cu un
consilier devizul întocmit
pentru restaurarea unui important iconostas, adevărată
bijuterie brâncovenească, se întreba dacă nu era mai rentabilă înlocuirea vechiului iconostas cu unul nou, ce
putea fi făcut în
atelierele bisericeşti.
În aceeaşi situaţie
de-a dreptul ruşinoasă
pentru un stat european democratic aflat în
secolul al XXI-lea, membru cu drepturi şi răspunderi
depline în Uniunea
Europeană şi în alianţa militară euro-atlantică, se
află şi personalul didactic din învăţământul de stat sau medicii şi restul cadrelor medicale din sistemul public de
sănătate.
În aceste zile, după ce demnitarii de la vârful Puterii şi-au majorat salariile cu 350% şi, ca urmare a demersului medicilor de a se
organiza pe internet şi a pune
„piciorul în prag”,
ameninţând autorităţile cu greva generală, li
s-a făcut şi
acestora promisiunea majorării salariale – pentru toate cadrele
medicale – cu 25% din octombrie a.c., urmând ca
anul viitor să mai primească restul de majorări,
desigur cu condiţia nemărturisită ca la
alegerile parlamentare din 2016 să-i voteze cu toţii favorabil pe social-democraţi, pentru ca aceştia să poată rămâne la guvernare!!! Medicii sunt nemulţumiţi, reluând revendicările.
Şi, uite aşa, s-a deschis cutia Pandorei, urmând un val de cereri asemănătoare
din partea sindicatelor. Interesant de văzut de unde s-au gândit guvernanţii să mai taie fonduri pentru acoperirea pomenilor
cu miză electorală! Este o găselniţă bine
rumegată, o cacealma! Mai puţin clară şi chiar hazlie rămâne partea cu „plicul” legal oferit pentru bune
servicii medicale acordate şi
eliberarea de chitanţe fiscale din
partea cadrelor medicale, ca urmare a primirii „plicului”
!!! Însă, mai
mult ca sigur, problema “plicului” ţine
de obiceiul balcanic înrădăcinat al peşcheşului şi mai puţin de
nivelurile salariale existente în
sistemul public.

Ca specialist care a lucrat o
viaţă în câteva mari laboratoare muzeale pentru conservarea şi restaurarea patrimoniului cultural-artistic naţional, mă întreb pe ce criterii erau şi sunt stabilite şi în
prezent salariile derizorii ale personalului din muzee şi, mai cu seamă, ale
celor care răspund de sănătatea
exponatelor de o incomensurabilă valoare artistică,
istorică, documentară şi care, fie vorba între noi, figurează cu
valori de inventar infime în
actele contabile interne, pentru a putea fi în acest fel asigurate, fiindca muzeele sunt
departe de a avea fondurile necesare pentru asigurarea propriilor patrimonii la
adevărata lor valoare.
Urmare a salarizării mai mult decât modeste a celor care lucrează în instituţiile
de cultură, sunt şi
pensiile care, în majoritatea
cazurilor, nu acoperă cheltuielile casnice de rutină de
la o lună la cealaltă, dacă nu
se fac economii „la sânge”, prin tăieri dramatice
de pe listele de cumpărături
necesare traiului. De la o anumită vârstă, mai înaintată, vizitele la medici se înmulţesc,
ca şi necesarul de medicamente, în dauna altor nevoi cu care erai obişnuit până să fii
exclus din sistem şi considerat,
nedeclarat, o povară. Îmi
amintesc că, în timpul „epocii de aur”, verile priveam cum pe
aleile Muzeului Satului se perindau cohorte volubile de turişti occidentali şi americani în vârstă,
simpli pensionari modeşti, divers îmbrăcaţi colorat, degajaţi, veseli şi
lipsiţi de griji şi mă gândeam cu durere-n suflet la părinţii şi
bunicii noştri care alergau
năuci de
cu noapte să-şi ocupe locuri
la cozi nesfârşite, pentru a asigura ceva de-ale gurii mai tinerilor
din familie, aflaţi la muncă. Mult
mai târziu, în democraţie, ajuns
în pragul senectuţii spre sfârşitul guvernării Tăriceanu
şi începutul celei a lui Boc, am aflat din surse -
fiindcă nu era nimic comunicat oficial (află cine
poate!) - că persoanele care au lucrat în instituţii de
cultură aflate în
subordinea Ministerului Culturii şi
sunt retrase din activitate (în
ceea ce mă priveşte, detest
termenul de pensionar), au dreptul de a primi legitimaţii nominale, pe baza cărora
să poată
intra gratuit în muzee,
teatre, săli de concerte ş.a.m.d. M-am prezentat imediat la Ministerul
Culturii, care funcţiona pe atunci
pe Şoseaua Kiseleff, în clădirea nouă a
Muzeului Satului (ridicată imediat după
Revoluţie prin
efortul novator al proaspătului director Ioan Godea, întors din Canada). Aici am primit cu stupoare vestea
că nu
mi se va putea elibera o legitimaţie,
deoarece ministerul nu mai avea bani pentru tipărirea
lor
. Mi
s-a dat doar o fiţuică amărâtă numită
„adeverinţă”, prin care se adeverea că am
lucrat în sistemul
respectiv şi, pe baza
ei, aveam drept de intrare gratuită în localurile pomenite mai sus. Până în ziua de azi mi-a fost ruşine să mă
folosesc de acea hârtie. Nişte amici ceva mai în vârstă, soţ şi soţie, ambii pensionaţi din instituţii culturale de prestigiu, au apelat la gratuitate
pentru a participa la un concert aniversar la Ateneu. Au fost acceptaţi să intre, însă nu aveau locuri rezervate. Aşa că li s-au adus două
taburete la o margine de rând şi cu recomandarea de a-şi găsi singuri locuri, dacă vor
rămâne unele libere. Sala a fost arhiplină, iar
cei doi erau nevoiţi mereu să se
ridice în picioare şi să lase loc de trecere celor care
intrau în rândul respectiv de scaune. De atunci, s-au lecuit să se mai
lase cu naivitate, de bună voie, umiliţi de condiţia
socială în care se află şi acum. În aceste zile
de august prea fierbinte, unii specialişti amatori
în marketing au strigat cu toţii în cor
„evrika!”, realizând, probabil după nopţi pierdute prin spelunci de fiţe , că pensionarii mai pot fi încă de folos, salvând regia bucureşteană ajunsă într-o stare deplorabilă, generată de diverse furturi şi slabă administrare a transportului public,
prin a accepta cu resemnare restricţiile preconizate
de a circula gratuit numai în
afara orelor de vârf ale zilei,
altfel fiind buni de plată. Bravo băieţi! Daţi-i
inainte, spre victoria finală! Fără număr...
fără număr!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu