Doamnă Firea, vă rugăm, aruncaţi-vă o privire

şi de la geamul Primăriei!

Alexandru Ghillis

Spre bucuria unora şi necazul altora, veţi rămâne – cu siguranţă – în istoria modernă a României, acum, la sfârşitul primului sfert al secolului XXI, ca prima femeie aleasă liber în funcţia de Primar General al Bucureştiului. Probabil că nu va trece multă vreme până ce, tot o femeie puternică, va putea ocupa, pe drept, râvnitul fotoliu prezidenţial.

Veţi avea foarte mult de muncit, ca să realizaţi în mandatul acordat, ceea ce v-aţi propus în campanie. Însă, cred că nu trebuie să vă reamintesc că nu puteţi realiza nimic de una singură, dacă nu sunteţi onest ajutată de cei din subordine. Părerea mea – ca simplu bucureştean care, vă mărturisesc sincer, nu v-am votat, dar sper că veţi atinge măcar o parte din ceea ce v-aţi propus – este că, odată instalată în biroul din vechea clădire proaspăt restaurată a Primăriei Generale, întâiul lucru pe care ar trebui să-l faceţi, este o privire aruncată de la geam, vizavi, peste drum. Şi veţi vedea de sus, în toată splendoarea sa, întinderea celei mai vechi grădini publice din buricul oraşului lui Bucur, Parcul Cişmigiu, inaugurat iniţial în 1854. Apropo, doamnă, vă leagă vreo amintire plăcută de Cişmigiu?

Deşi Cişmigiul este plasat pe lista monumentelor istorice din Bucureşti, pare să fi fost deliberat ignorat de către oamenii domnului doctor, care s-a mulţumit să administreze metropola în calitate de chiriaş temporar într-o clădire modernă impersonală, nouă şi scumpă, dintr-o altă parte a oraşului. O plimbare la pas pe aleile parcului – şi am făcut asta, indiferent de anotimp, de multe ori în ultimii câţiva ani – vă va convinge de vinovata lipsă de interes, care şi-a pus, până în prezent, amprenta de delăsare asupra acestei elegante oaze de verdeaţă, amenajată în stilul parcurilor englezeşti, aproape bicentenară şi emblematică pentru Bucureşti.

Numai lipsa de atenţie acordată de administratorul oraşului şi respectiv a gospodarilor grădinii, poate justifica majoritatea aleilor parcului rămasă murdară, rar măturată; gazonul neîngrijit, în unele părţi uscat, ars de soare sau chiar lipsă; alei cu asfaltul deteriorat de multă vreme şi la fel şi cele foste cândva pietruite; alei de pe care au dispărut scaunele sau băncile, care existau altădată şi nu au mai fost înlocuite cu nimic; o multime de scaune şi bănci care nu pot fi folosite din cauza dejecţiilor porumbeilor şi ciorilor; lacul necurăţat, pe care plutesc ici-colo frunze moarte, resturi de crengi şi alte gunoaie. În schimb, în ultimii ani, au apărut în multe zone ale Cişmigiului şi în alte parcuri mari ale Capitalei, nişte bănci elegante, cu un design ce sugerează un aer retro, însă deficitare din punct de vedere ergonomic, fiind destul de incomode, din cauza unghiului aproape drept între spătarele plate şi blaturile pentru şezut, dar şi din cauza decorării superioare a spătarelor cu înflorituri metalice. Cum or fi apărut aceste bănci în parcurile bucureştene?

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)