Alexandru
Ghillis
Cultura nu are tangenţe cu banii fără număr... fără număr!... Dar subcultura are din plin! Din
subcultură s-a îmbogăţit o mulţime de oameni fără cultură şi mass-media tabloidă. Insă aţi văzut cumva oameni de cultură îmbogăţiţi din activităţi culturale? Nu prea. In această situaţie se află şi cei care lucrează în instituţiile de învăţământ şi cele de cultură din România. De aceea, doresc să mă refer acum la specialiştii autorizaţi în promovarea şi conservarea valorilor culturale. Mai precis,
la cei
implicaţi în păstrarea şi valorificarea patrimoniului
cultural-artistic autohton. Din păcate, poate fiindcă reprezintă un segment insignifiant ca număr, raportat la nivelul ţării, lipsiţi de apărare din partea vreunui sindicat, aceşti truditori pasionaţi nu sunt suficient de vocali pentru
a atrage atenţia
mass-mediei pentru un „breaking news”, aşa cum fac alte categorii de bugetari şi, ca atare, se mulţumesc de voie-de nevoie cu salariile
cele mai ridicole, ca urmare a vechii mentalităţi a factorilor de decizie guvernamentali:
cultura nu produce, ea consumă! În această idee, aproape toţi miniştrii culturii care s-au perindat după 1990 au tăcut chitic şi nu au luptat pentru o salarizare
decentă în ansamblul sistemului pe care îl conduceau, ca şi în prezent, fiind interesaţi în special de problemele sectorului
cultural din care proveneau.
Mă întreb pe ce criterii erau - şi sunt încă - stabilite până în prezent salariile derizorii ale
personalului din muzee şi
alte instituţii de
cultură şi, mai cu seamă, ale celor care răspund de sănătatea exponatelor de o incomensurabilă valoare artistică, istorică şi documentară. Urmare a salarizării
foarte modeste a celor care lucrează în instituţiile de cultură, sunt şi pensiile lor, care, în majoritatea cazurilor, nu reusesc
sa acopere cheltuielile casnice de rutină de la o lună la cealaltă. La o vârstă mai înaintată, vizitele la medici se înmulţesc, ca şi necesarul de medicamente, în dauna altor nevoi cu care erai obişnuit până să fii radiat din sistem şi considerat, nedeclarat, o povară pentru el. Ajuns în pragul senectuţii, prin 2008, am aflat din surse -
fiindcă nu era nimic comunicat oficial - că persoanele care au lucrat în instituţii de cultură aflate în subordinea Ministerului Culturii şi se pensionează, au dreptul de a primi legitimaţii nominale, pe baza cărora să poată intra gratuit în muzee, teatre, săli de concerte ş.a.m.d. Am solicitat Ministerului Culturii o asemenea
legitimaţie,
dar am primit cu stupoare vestea că nu mi se va putea elibera, deoarece
ministerul nu mai avea bani pentru tipărirea lor. Mi s-a dat doar o fiţuică amărâtă numită „adeverinţă”, prin care se adeverea că am lucrat în sistemul respectiv şi, pe baza ei, aveam drept de intrare
gratuită în localurile pomenite mai sus. Până în ziua de azi mi-a fost ruşine să mă folosesc de acea hârtie, ca să evit umilinţe gratuite, aşa cum li s-a întâmplat multor altora ca mine.
(Publicat in Evenimentul Zilei)
