Rupţi în fund, da’ mândri suntem!

Alexandru Ghillis

Dacă luăm în consideraţie sloganul electoral „Mândri că suntem români!”, cu ajutorul căruia au crezut unii că iau caimacul fostelor alegeri, am văzut cu toţii că, pe româneşte, au „luat plasă”. Mândria rămâne, fiind în genă. Şi e bine să fie aşa, ca să putem ţine steagul sus. Însă a fi mândru, nu înseamnă a nu fi şi realist!

De-a lungul vremurilor, am fost şi suntem încă „rupţi în fund”, probabil şi ca urmare a păgubosului concept autohton „al capului plecat, pe care sabia nu-l taie”, devenit genetic. Auto-reprogramarea genei este dificilă, dar nu imposibilă. Depinde de timp, de voinţa personală şi, mai ales, de voinţa politică. Să nu aruncăm greul numai pe umerii lui Dumnezeu!

De noi ţine să nu rămânem, ca până acum, una dintre cele mai sărace ţări din UE; cu un sistem de sănătate publică deficitar şi o speranţă de viaţă printre cele mai mici; cu numărul cel mai mare de emigranţi economici în ţările vestice; cu o structură socială aproape bipolară, din care, pătura de mijloc a populaţiei este, deocamdată, destul de subţire; cu tarife şi preţuri de nivel occidental, la salarii româneşti (chiar şi pentru mulţi din sectorul privat); cu o corupţie cvasi endemică, înrădăcinată la toate nivelele societaţii; cu o infrastructură slabă ( a se vedea lipsa autostrăzilor, în pofida banilor irosiţi), din cauza căreia investitori străini importanţi din România vor să-şi mute afacerile în alte ţări, în detrimentul interesului economiei naţionale; companii şi firme româneşti de succes, sufocate intenţionat, în favoarea unor concerne străine, ce vor să cucerească piaţa românească, cu concursul din plin interesat al unor factori de decizie autohtoni! Lunga listă neagră poate fi continuată de oricine...

Din nenorocire, se constată că încă suntem contaminaţi de o megalomanie, care nu a fost niciodată caracteristică poporului român. Megalomania este urmarea celei ceauşiste, dobândită – la rândul ei – de la cea stalinistă şi, în special, de la cea nord-coreeană. Schimbarea de regim de după 1989 nu a produs modificări din acest punct de vedere. Mega-construcţia Catedralei Mântuirii Neamului exemplifică perfect perpetuarea aceleiaşi optici  megalomaniace a unei puteri totalitare, slabă în esenţă, cum a fost naţional-comunismul ceauşist. Deocamdată, nu pot fi justificate credibil sumele enorme de bani cheltuiţi până acum - şi în continuare - pentru acest obiectiv important pentru naţiune, dar NU urgent, atâta timp cât nu se alocă suficienţi (sau deloc) bani în investiţii, care să asigure mii de locuri noi de muncă; cât timp sănătatea, educaţia, cultura (cu vestigiile sale istorice) sunt neglijate financiar, nu ne putem imagina o transformare benefică a standardului de viaţă autohton. Aştept cu oarecare curiozitate etapa când interiorul acelui colos va trebui decorat integral. Cine, oare, va fi câştigătorul „luptelor fratricide” ce au loc, probabil, pentru acest mare proiect artistic şi la ce preţ se vor ridica lucrările?

(Publicat in EVZ / EVZ.RO) 

De ce?

Alexandru Ghillis

Nu înţeleg şi pace – şi nu sunt deloc singurul - de ce ar trebui noi, populaţia, să donăm bani proprii şi statul, aşişderea, de la buget (adică, tot din dările noastre), ca să cumpărăm de la nişte cetăţeni români o sculptură de mare valoare, creaţie renumită a lui Constantin Brâncuşi, artist român de talie mondială, confiscată abuziv de autorităţile comuniste şi retrocedată recent urmaşilor proprietarului ei de drept.

 

Cum această sculptură de Brâncuşi, una dintre puţinele sale lucrări de mici dimensiuni care au avut norocul să rămână în ţară, nu poate fi tranzacţionată pe piaţa internaţională de artă şi nici nu poate părăsi definitiv România, fiind evaluată şi clasată în categoria juridică „Tezaur” a patrimoniului cultural naţional mobil, mă gândesc că nu mai are nicio importanţă dacă aceasta va continua să fie în regim de proprietate privată.

Ea poate fi vândută oricui altcuiva, aflat cu domicilul stabil în România. Condiţia este ca, aflată în proprietate privată, să i se asigure sculpturii respective un mediu de conservare şi de protecţie adecvat, cu control periodic, fiind vorba de o creaţie artistică cu valoare de tezaur naţional. Ea nu poate fi păstrată într-un apartament de locuit, expus oricând efracţiei, ci, în cazul în care nu este închiriată în termeni legali de către proprietari, spre expunere într-un mare muzeu sau galerie de artă din ţară, pe termen limitat/nelimitat, ar trebui imperativ ocrotită în camera de valori a unei bănci importante din Capitală. Deci, de ce toată tevatura asta de până acum? Mai sunt cumva şi oarece interese oculte?

Mă întreb, adesea, de ce multe persoane, indiferent de poziţia lor socială, în eventualitatea că sunt conştiente ori nu de unele lacune în cultura lor generală sau nu se pricep într-un anumit domeniu ce presupune cunoaştere, au totuşi – să zicem – tupeul de a vântura cu lejeritate verdicte publice asupra acestuia, când, de fapt, ar trebui să aibă decenţa de a avea reţineri în a se exprima. Aşa se întâmplă şi în aceste zile, când apar în mass-media comentarii total absurde, chiar şi pe reţele de socializare online. Mă refer la unele comentarii habarniste, emise în legătură cu valoarea artistică a „Cuminţeniei Pământului” sau a recentului ansamblu sculptural comemorativ „Aripi”, ridicat de cunoscutul artist Mihai Buculei în faţa Casei Presei din Bucureşti. Este adevărat, că ocazia de a posta online oricine, orice, inclusiv pe reţelele de socializare, este efectul suprem al democraţiei şi nu trebuie cenzurat, ci luat ca atare.

Nu pot încheia fără a-l întreba, din curiozitate, pe cel ce a avut prilejul de a lucra la restaurarea „Cuminţeniei Pământului”, de ce, dacă operaţiile de restaurare s-au desfăşurat în condiţii de siguranţă maximă, bănuiesc, în incinta unui mare muzeu de artă bucureştean, sub coordonarea apreciatului sculptor restaurator Aurel Stâncă Olteanu, a trebuit să fie înarmat cu pistol, aşa după cum povesteşte? Împotriva cui, a colegilor? Este hilar, ceea ce spune!

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)

Fâsâieli cu rating în mass-media autohtone

Alexandru Ghillis

Mă uitam în parc la câţiva porumbei ţanţoşi şi vrăbiuţe hoaţe care ţopăiau ciugulind bucăţelele de pâine aruncate în mijlocul lor. Porumbeii, aproape că nu apucau să prindă ceva, când, fulgerător, ţâşnea câte o vrabie ageră şi dispărea în zbor spre tufişuri cu o bucăţică de pâine în cioc.

Din păcate, cam aşa pare a fi viaţa şi pentru noi, oamenii, în lupta zilnică pentru existenţă! Când spun asta, mă refer acum şi la mass-media de la noi, care se chinuie, în felul lor, să facă rating, adică – mai pe româneşte – să aibă succes. Şi succesul pentru ei înseamnă să facă bani! Pe lângă tabloidele tv sau cele tipărite ori online, care oricum fac repede bani  prin subiectele tratate, se concurează între ele şi unele televiziuni de ştiri, apelând, printre informaţii serioase de interes public şi la subterfugii de doi bani, anunţate sforăitor pe burtiere şi pasate de la o oră la alta, de la un moderator la altul, sub promisiuni tentante ca „Urmează”, „Imediat”, „Bombă”, „Exploziv”, „Halucinant”, etc. Aştepţi, ca fraierul, aşa-zisele dezvăluiri care se dovedesc a fi un mare fâs, fiind, de cele mai multe ori, reluări de fâsuri din alte zile, parfumate şi vândute iar ca prospături, pentru umplerea programului şi... pentru rating, bineînţeles! E vorba despre societăţi comerciale care trăiesc numai de pe urma succesului la publicul larg şi asta înseamnă atragerea contractelor de publicitate comercială. Deci, de bani. Nu blamaţi redactorii şi prezentatorii respectivi. Fac şi ei tot ce pot pentru propria existenţă.

Ce sunt, de fapt, aceste promise bombe de presă? Emanaţii în funcţie de interesele politice ale proprietarilor acelor staţii tv. De exemplu, baloane de săpun sunt de obicei ştirile alarmiste, care prognozează adevărate calamităţi meteorologice ce vor afecta în câteva zile locuitorii ţării, după care constatăm cu toţii că nu s-a întâmplat chiar ceva prin care să nu mai fi trecut noi fără mari probleme; mai grav este când se aduce vorba despre cutremure catastrofale de prin alte părţi şi, imediat, se transferă discuţia amplificată asupra situaţiei alarmante din România. Din asta iese un bun rating, ca şi din unele false probleme de sănătate sau de cuplu ale unor vedete de carton, pentru a fi iar în atenţia publicului, atunci când constată că au intrat puţin într-un con de umbră. Sunt emanate gaze toxice când paparazzii reuşesc să fotografieze pe furate o fostă vedetă politică feminină, făcând publică poza ei cu tam-tam, cum că respectiva are un nou iubit. Aproape instantaneu, aceasta neagă totul. Oricum, ştirea iniţială a generat deja bani mulţi. Un rating şi mai mare produce, desigur, ştirea că vecinul Preşedintelui, un domn nu chiar liniştit, are ameninţări cu moartea din partea unor rivali din afaceri. Nu contează că Preşedintele nu are absolut niciun rol în gravele probleme ale vecinului. Este pomenit doar pentru ca aşa-zisa bombă de presă să aducă rating. Să fie banii ochiul dracului?

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)