Cuminţenia Pământului între ignoranţă şi cultură

Alexandru Ghillis

În degringolada frenetică a anilor ’90, când destui „băieţi deştepţi” s-au îmbogăţit rapid, dând uriaşe „tunuri” în paguba statului român prin sistemul p.c.r. (adică pile, cunoştinţe, relaţii), alte persoane influente la vârf, printre care şi oameni de afaceri străini, au cumpărat şi  „exportat” peste hotare, folosindu-se de acelaşi sistem p.c.r., numeroase opere de artă cu valori de patrimoniu naţional, care, conform legislaţiei în vigoare, nu puteau părăsi definitiv teritoriul ţării. În principal, era vorba despre vechi lucrări de artă religioasă ortodoxă, achiziţionate de la persoane particulare sau chiar de la hoţi, care le sustrăgeau din diferite lăcaşuri de cult din ţară. De atunci şi până acum, s-a făcut prea puţin tam-tam pentru un aşa mare prejudiciu adus patrimoniului cultural al României!

Ignoranţa autorităţilor comuniste aservite Moscovei, a făcut ca în 1957 să se decreteze că renumitele opere ale lui Constantin Brâncuşi, artist de talie mondială, reprezintă „arta decadentă a capitalismului aflat în putrefacţie”(!!!), artistul fiind oficial interzis. Pe la mijlocul anilor ’60, Brâncuşi a fost reconsiderat, cu regrete tardive, iar o infimă parte din sculptura mică rămasă ascunsă în depozite, a fost expusă în muzeele de artă de aici. Câţiva ani mai târziu, prevalându-se de forţa noii legislaţii privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional, autorităţile au înregistrat opere de artă şi de cultură valoroase, aflate în proprietate particulară, unele fiind încadrate în categoria Tezaur , care are un regim special strict.

Astfel, în aceeaşi categorie a fost încadrată şi sculptura Cuminţenia Pământului, confiscată proprietarului ei de drept, până la schimbarea la faţă din 1990, opera brâncuşiană rămânând totuşi sub acelaşi regim legislativ, care interzice înstrăinarea sa definitivă şi impune măsuri de protecţie speciale, ce nu pot fi asigurate integral de către persoane fizice, ci numai în cadrul unor unităţi expoziţionale profesioniste.  Cum statul român are drept de preemţiune în a achiziţiona de la urmaşii proprietarului această statuie, opţiunea actualului ministru de resort de a apela la o colectă publică, nu are echivalenţe cu mobilul vechii colecte publice din sec. XIX pentru construirea Ateneului Român, un edificiu de cultură ridicat de stat şi aparţinând statului. Dar, prin noua colectă preconizată, s-ar putea strânge o sumă incontrolabilă de către opinia publică, cu mult peste milioanele de euro necesare. De aceea, mulţi cetăţeni se întreabă de ce nu se alocă această sumă de bani din marile prejudicii băneşti datorate statului de către infractorii dovediţi şi condamnaţi. Oare, de ce se comentează, în necunoştinţă, că s-a acceptat un preţ mult prea mare pentru lucrarea lui Brâncuşi – unora un artist de neînţeles - când, iată, ne mândrim că unui tânăr şi talentat pictor român i s-a cumpărat recent un tablou cu 4.000.000 de euro? În străinătate, e adevărat!  

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)