Aiuriţi de zăngănitul pre-electoral al cătuşelor

Alexandru Ghillis

De decenii, sub toate campaniile electorale ce s-au consumat pe aceste meleaguri – indiferent de regim politic – viaţa aici merge înainte, aparent de neclintit în unele domenii esenţiale, scriam nu demult în această rubrică. Şi acum se poate spune la fel, ca viaţa merge înainte, dar nesatisfăcătoare pentru cei mai mulţi dintre români.

Dacă reuşeşti să-ţi mobilizezi resursele interne necesare, ca să te postezi pe poziţia de outsider, cetăţean liber cugetător, neînregimentat politic, spectacolul degradant la care ţi-e dat să asişti zi de zi, urmărind ştirile prezentate şi comentate în mass-media vizuale, online şi tipărite, te lasă de-a dreptul aiurit. Cântecul cătuşelor este aici în trend. Cântă şi unii şi alţii dintre politicienii momentului, işi zornăie reciproc refrenele lor ameninţătoare, la care, aşteptăm, aproape cu gura căscată, să vedem până unde se va ajunge. Se promit dezvăluiri uluitoare şi ulterior se dovedeşte că e numai un fâs înşelător. Înşelător ca şi răspândirea recentă, într-o piaţă bucureşteană, a fiţuicii ce promova iluzia puterii cetăţeanului, de către puştani distraţi, drapaţi în galben şi albastru. Uluitoare e sarabanda delaţiunilor privind traseele sacoşelor cu bani, a dosarelor care, pe lângă unele solide, cu probe adunate „pe bune”, multe altele miros de la o poştă a comandă politică şi răzbunări cu ţinte precise. Alegerile bat curând la uşă şi unii trebuie să rămână - sau alţii să devină - salvatorii imaculaţi ai neamului, iar adversarii lor politici, vopsiţi în negru până la viitoarele alegeri sau la calendele greceşti. „Cât de tâmpit trebuie să fii, pentru a vota în continuare jigodiile care te-au adus la sapă de lemn?”, răbufneşte dur pe Facebook un postac contrariat. Curat murdar, cum ar fi concluzionat în zilele noastre şi nenea Caragiale! Lupta anticorupţie este extrem de importantă pentru eradicarea flagelului, devenit endemic în societatea noastră, însă trebuie întreprinsă profesionist, corect, de sus şi până jos, fără excepţii rezultate din ingerinţe politice. Sună  cumva a deziderat utopic?  

Lovirea celui lipsit de putere este gestul incalificabil al celor slabi. Tot din slăbiciune, în politică, pentru a pune mâna pe putere, cei slabi dau în cel ce a fost puternic. Acesta nu a părăsit politica şi este, pe moment, încolţit de loviturile adversarilor, care nu-i cruţă nici familia. Politician abil, lasă  impresia aparentă de retragere - spre uimirea unora dintre susţinătorii săi, care nu-i înţeleg jocul strategic şi îl abandonează pe parcurs - însă revine tenace spre prim-planul politicii mari, perceput fiind de adversari ca un uriaş pericol iminent. Şi atunci, în disperare, izbesc cu cele mai murdare mijloace de care dispun, folosindu-se de şantaje, delatori şi de mercenari din mass-media, dispuşi oricând să-i servească pe cei ce oferă mai mult. Asta-i clasa politică! „Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici” (Titu Maiorescu).

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)