joi, 15 octombrie 2015

Profesionalism, malpraxis sau infracţiune?

Alexandru Ghillis


     Atât decizia autorităţilor supreme de a pune batista pe ţambal, pentru a atenua disputele privind nivelul inadmisibil de scăzut al salariilor celor care se ocupă şi răspund de sănătatea populaţiei, acordându-le acestora un mizilic electoral de 25% la salariu, în speranţa că astfel se va putea opri enorma hemoragie de cadre medicale spre alte zări mult mai generoase, cât şi încercarea penibilă de a se oficializa şpăguirea slujitorilor lui Esculap, pentru a fi fiscalizată (DNA-ul e pe fază!), mi-au trezit amintirea neplăcută a confesiunii unui partener temporar de călătorie într-un tren de noapte, făcute mie cu mai mult de un deceniu în urmă
     La un control de rutină, soţiei acestuia i s-a depistat un mic polip apărut pe colul uterin care, în urma analizelor de laborator efectuate, s-a dovedit a fi de natură benignă şi se putea cauteriza ulterior fără probleme. După puţină vreme, s-a internat în secţia de chirurgie a unui spital mare, în vederea operării unei eventraţii (hernii) abdominale, sechelă mai veche rămasă în urma naşterii copilului. Tocmai se urcase pe masa de operaţie când, „prima mană” cu care conveniseră ei lucrarea, si-a amintit că nu-i făcuse controlul ginecologic, fiindcă – motiva acesta – nu se găsea fişa cu rezultatul analizelor respective. Astfel că i-a făcut şi acesta, pe loc, un control şi a văzut şi el polipul. A urmat operaţia eventraţiei, cum credea pacienta, liniştită că (fiind informată, în prealabil, de alţi pacienţi) se achitase de obligaţii faţă de toată echipa medicală, sperând în buna desfăşurare a intervenţiei chirurgicale.  
     Câteva ore mai târziu, când femeia era încă în semi-conştienţă pe patul de la terapie intensivă, a izbit-o în faţă un miros de usturoi amestecat cu băutură şi a deschis ochii, văzându-l pe distinsul „prima mană” aplecat asupra ei şi şoptindu-i de aproape, cu un aer uşor conspirativ „vezi că ţi-am făcut două operaţii, nu una!”. Aceasta a înţeles aluzia şi în ziua urmatoare şi-a anunţat soţul. Domnul respectiv a luat legătura cu medicul care, fiind omenit suplimentar, i-a spus că, preventiv, avându-se în vedere polipul de pe colul uterin, pentru a nu avea doamna probleme neplăcute de sănătate ceva mai târziu, i-a făcut din proprie iniţiativă şi histerectomie totală. Adică i-a extirpat ovarele şi uterul, spre uimirea pacientei şi a soţului acesteia în momentul când au aflat această veste bombă.  
     Astăzi este clar pentru oricine, prin cele mai recente exemple mult mediatizate, că mentalităţi adânc înrădăcinate generaţiilor mai vechi, la nivelul întregii societăti, sunt greu de eradicat şi nu depind neapărat de nivelurile de salarizare existente. După cum se poate observa, câteodată şpăguirea produce victime şi infractori. Acum, eu stau şi mă întreb: în cazul  prezentat a fost vorba de profesionalism, malpraxis sau infracţiune? Dumneavoastră ce părere aveţi?

(Publicat in EVZ si EVZ.RO)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu