Alexandru Ghillis
Ce nume predestinat are tipul ăsta
cu un chip demn de o icoană bizantină! E
unul dintre boschetarii trecuţi
bine de prima tinereţe şi
care-şi
irosesc vieţile
pe străzile
oraşelor
din România.
Serafim e dintre acei oameni ai străzii
din faţa
blocului meu, care îşi
tocesc zilnic fundurile pe treptele magazinelor de vizavi, având mai
fiecare lângă
picior un pet cu bere ieftină, cel
mai des din aceea cu gust puternic şi amărui,
cum sună
reclama.
Pe Serafim îl ştiu
de vreo câţiva
ani buni şi, de
multe ori, când nouă ne
prisoseşte mâncarea,
i-o ducem lui de pomană, să fie
de sufletele dispăruţilor.
Aşa am
găsit şi
prilejul să
schimb o vorba-două cu
el, deşi nu
suflă mai
nimic interesant despre trecutul lui. Atâta
mi-amintesc, să-mi
fi spus odată, că în
tinereţe
i-ar fi plăcut să
studieze biologia, genetica. Hopa, mi-am zis! Ăsta pare
a fi un tip interesant! Mai ales că-l
vad dimineţile
citind atent „Evenimentul zilei”, împrumutat
de la chioşcul
de ziare de alături!
Aşa că, într-una
din zilele trecute, după ce
l-am aprovizionat cu o sacoşă plină,
i-am făcut
oferta să bem împreună o
bere. La început,
a părut uşor
surprins de invitaţia
mea, dar a acceptat-o delicat. Nu-mi pasă
deloc de părerile
eventualilor cunoscuţi,
care mă
puteau zări stând cu
un boschetar (se vedea de la o poştă cine
era) la o masă pe trotuarul
cârciumii
de lângă piaţă.
Văd că eşti la curent cu presa, îi zic, ca să încep o discuţie. Păi e normal să ştiu în ce lighean mă scald, îmi răspunde după un moment de tăcere. Îl scrutez atent. Oricum, eu sunt
paralel cu toate ce se întamplă. Adică? Păi viaţa mea e strada şi atât. Mda. Ai familie? Nu mai am pe
nimeni. Cum aşa? Aşa bine, ne ignorăm reciproc şi nu vreau să vorbesc cu mata despre asta. Ai
lucrat vreodată? Se încruntă puţin... În construcţii. Da’ după Revoluţie încoa sunt liber cugetător. Bine, bine, da’ de dormit
noaptea pe unde dormi? A fost o perioadă când am stat pe la Gara de Nord... În canal? Da, eram amic cu ăla care era şef peste toţi amărâţii ăia. Da’ acum s-a desfiinţat acolo. Dar mă descurc eu! Bine, sincer eu nu pot să înteleg cum trece viaţa ta zi de zi în stradă, indiferent de anotimp. Aştepţi ceva anume? Da, aştept să mi se termine programul vieţii. Care program? Programul meu
genetic. Sunt şi eu o vieţuitoare superior evoluată a Pământului care, la rândul lui, face parte din Univers.
Absolut totul, să ştii, este rezultatul unui program
general creat de o forţă pe care, noi oamenii, o numim
Dumnezeu. Fiecare vietate trăieşte după propriul subprogram independent. Ăsta este exteriorizat la oameni şi poate fi citit. Uite aici, îmi bagă sub ochi palma scorojită a mâinii stângi! Uite ce clar e imprimat, în mare, programul meu, fără evenimente desigur, doar ca parcurs
de viaţă. Şi asta nu e tot. Acest program este înglobat la nivel celular. De asta se
va ocupa mai departe genetica, să-l poata dezlega. Mi-ai spus odată că asta ţi-ar fi placut să faci. Eh! Dă din mână a lehamite, se ridică, mulţumeşte de trataţie şi ne despărţim in tăcere, fiecare pe drumul său.
A doua zi, mă văd tras discret de mânecă de unul dintre „colegii” lui
Serafim. Ai fost ieri de i-ai dat o bere ocnaşului ăla! De ce ocnaş? Păi, în tinereţe şi-a tăiat gagica şi i-a dat foc! (publicat in EVZ / EVZ.RO)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu