De la maşini şi motoare la tatuaje fine, botox şi silicoane

Alexandru Ghillis

Mi-a atras recent atenţia, lângă mine, o mână ce apucase bara autobuzului. Mai văzusem aşa ceva de multe ori. „Băi, asta-i fala puşcăriaşilor”, îmi amintesc explicaţia mai de demult a unui „băiat” experimentat. Cinci puncte albastre: patru şi unul în mijloc, la intersecţia dintre degetul mare şi arătător.”Singur între patru pereţi”. Chiar mândrie să fie sau disperare? Eram cândva adolescent, dar ştiam deja din folclorul urban cam tot ce trebuia despre celebrul Terente, iar prin tramvaie şi autobuze vedeam destui tipi având tatuate pe braţe sau pe piept câte un contur naiv, cu aspect de cerneală sau creion chimic, reprezentând cel mai des o femeie goală, o sirenă, o inimă străpunsă de săgeată sau, pur şi simplu, numele unei femei. Probabil cea iubită, actuală sau fostă. Mai observasem şi la unele femei, poate florărese sau angajate ale salubrităţii, acelasi gen de desene primitive sau inscripţii stângace ale unor nume bărbăteşti. Cam la atât se rezuma „moda” tatuajului până în prima parte a anilor ’90.

După ’90 au luat un avânt colosal şi la noi, cu pretenţia unor adevărate manifestări artistice, tunarea maşinilor şi motocicletelor, creaţia tatuajelor policrome deosebit de complexe şi miracolele oferite sexului zis slab – dar şi bărbaţilor metrosexuali -  de către chirurgia estetică. Aşa se face că, peste câteva decenii, tineretul de la acea vreme va avea motive să se distreze copios văzând multe bătrânici buzate, siliconate şi, eventual, având poponeţe bombate artificial, cu tatuaje plasate în diverse locuri, mai mult sau mai puţin intime. De tot hazul sunt acum nişte femei frumoase care au vrut să-şi asigure soţii sau iubiţii de sentimentele lor faţă de ei şi şi-au tatuat pe corp chipurile acestora. Nenorocirea este că unele dintre aceste relaţii s-au încheiat definitiv, dar, spre disperarea purtătoarelor naive, tatuajele rămân, fiind, în majoritate,  ireversibile.

Intervenţiile costisitoare ale cosmeticii şi chirurgiei estetice sunt benefice atunci când sunt cu adevărat necesare, însă, din păcate, multe tinere reuşite de la natură, dar care îşi imaginează o carieră bazată doar pe aspectul lor fizic, invers proporţional cu numărul de neuroni, exagerează în gonflarea buzelor, a bustului şi a posteriorului, aşa încât orice ochi avizat remarcă excentricitatea ostentativă, de prost gust, devenită şi subiect de glume pe reţelele sociale. Aproape fără să vrei, sărindu-ţi în ochi imaginea unor buze supergonflate, ocupând aproape un sfert din suprafaţa chipului, te duce amuzat cu gândul la ventuza pentru desfundarea chiuvetei!

Autobuzul, aproape plin, a devenit zgomotos. Mă priveşte din telefon o pereche de buze imense cu un salut matinal „Bună dimineaţa dragilor! Vă doresc o zi bună!”. Ha! Mă uit că e trecut de miezul zilei. Vecina de scaun, o gospodină încărcată cu sacoşe de la piaţă, mă atinge cu cotul: „Cum o arăta panarama asta dupe ani?!”, „Dupe?...”, „Duuupe...”.

(Publicat pe EVZ / EVZ.RO)