Sincopă în buricul „Micului Paris”?

Alexandru Ghillis

Dezvoltarea urbanistică rapidă a zonei centrale a Bucureştiului, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, sub puternica influenţă arhitecturală pariziană, a dat prilejul ca oraşul să fie alintat de români drept „Micul Paris”.  În perioada interbelică a secolului XX, au apărut o mulţime de bloculeţe cu unu, două sau trei etaje, care, ca stil de bază, din punct de vedere arhitectural, sunt influenţate de curentul modernist Bauhaus, iar marile bulevarde Magheru şi Bălcescu au fost sistematizate şi – aşa cum scrie şi dr. Anita Sterea – amintesc, la o scară redusă, de inconfundabilul stil arhitectonic newyorkez al 5th Avenue.

Din păcate, în timpul puternicului seism din 1940, una dintre perlele bulevardului Bălcescu, celebrul bloc Carlton, s-a prăbuşit, îngropându-şi locatarii. De atunci, au avut loc mai multe seisme cu intensităţi reduse, care nu au creat panică. Însă adevăratele probleme au apărut după marele cutremur de pământ din seara de 4 martie 1977, în timp ce la televizor rula filmul bulgar „Dulce şi amar”, titlu ce parcă prevestea nenorocirea ce a venit. Urmările seismului devastator au făcut ca autorităţile să conştientizeze că aproape toate aceste mari imobile centrale, locuite majoritar în prezent de persoane de vârsta a doua şi a treia, au un grad foarte ridicat de risc seismic, fiind construite în conformitate cu normele de rezistenţă antiseismică acceptate în perioada interbelică. Având în vedere că acum, în zilele noastre, seismologii prognozează un alt cutremur de intensitate cel putin egală cu cel din 1977, s-a decis intempestiv sistarea oricăror activităţi publice în cea mai mare parte a magazinelor şi a diverselor firme şi localuri de divertisment şi cultură aflate la parterele acelor mari imobile centrale. Astfel că o plimbare de-a-lungul bulevardelor sus-menţionate, emblematice pentru Capitală, dezvăluie vizitatorului străin imaginea tristă a sute de metri de mari vitrine goale şi prăfuite. În fapt, o zonă ultracentrală practic semi-paralizată din punct de vedere comercial şi nu numai comercial.

Sinistrul eveniment în aşteptare, ne duce - involuntar amuzaţi - cu gândul la Creangă şi la a sa poveste cu drobul de sare. Însă în cazul Micului Paris – volens-nolens – problema va fi rezolvată de regula hazardului sau, de fapt, fără nicio regulă, mai precis „cum o da Dumnezeu”! Iar pentru ISU, practic, nu-i va rămâne decât să facă la sfârşit bilanţul funest, fiindcă finanţe pentru consolidarea preventivă a zeci si zeci de asemenea mari imobile nu sunt. Şi nici timpul nu aşteaptă! Aşadar, ce va rămâne reprezentativ din oraşul lui Bucur, dacă din renumita sa zonă ultracentrală nu se va mai alege cine ştie ce, dupa o eventuală urgie naturală majoră? O să ne mândrim urmaşilor, oare, numai cu ansamblurile de blocuri comuniste utilitare din cartiere, cu mega-Catedrala Mântuirii Neamului sau mai rău, cu Centrul Civic şi Casa Poporului (Parlamentul), embleme ceauşiste ale Epocii de Aur?

(Publicat in EVZ / EVZ.RO)