In gura lumii – de pe sant in tabloide

Alexandru Ghillis

     Nevoia de tabloid, un termen aproape necunoscut pe plaiurile mioritice pana in urma cu circa 25 de ani, a parcurs si la noi, romanii, un amar de vreme, fiind numit popular barfa. S-o luam batraneste, deci, de prin trecute vremi si pana azi. Intai si intai s-a inceput cu statu-n poarta si la gard, statu’ pe sant, statul la crasma. In aceste restranse locuri de socializare se comentau toate momentele picante ale micului univers rural.

     Ei bine, generatii tinere si mai scolite au tot parasit ruralul, migrand spre asezarile urbane, dorindu-si o viata de oraseni. De aceea, erau unii noi-veniti apostrofati cu umor usor acid de catre orasenii cu state vechi:   „abia ce ti-ai lasat gumarii la bariera  orasului si deja faci pe nebunu’!”.  Barfa marunta a continuat si s-a dezvoltat, proferata prin piete, prin localuri prapadite ori ceva mai acatarii de prin cartiere, prin ziarele care au infiintat rubrici cu cronica evenimentelor mondene, dar si de gospodine in curtile caselor, cu vecinele si chiar in noile imobile moderne si elegante din centrele oraselor mai mari, mai ales din Bucurestiul interbelic, care dadea tonul provinciei, unde, pentru a afla ce se intampla in apartamentul vecin, doamnele si domnisoarele curioase obisnuiau (si astazi, desigur, fac la fel!) sa stea cu urechea lipita de zidul comun cu vecinul, sa se uite imediat pe vizeta usii de la intrare cand auzeau usa de la lift trantindu-se sau o miscare oarecare pe palier. Barfa s-a cizelat foarte bine cu timpul, pe masura inmultirii asa-zisilor comentatori de monden din jurnalele si revistele epocii, mai ales in cele dedicate cu totul femeilor.

     O data cu venirea comunismului la putere, romanii si-au diversificat mult modalitatile de a barfi, dar si sistemele de culegere a barfelor. Cand s-a extins semnificativ telefonia, dupa 1950, existand un singur furnizor – de stat, desigur -  cuplajul asculta de multe ori convorbirile celuilalt cuplat. Aici, fiind neintrecut un serviciu ocult  mult detestat, ce-i supraveghea pe toti romanii, considerati potentiali dusmani ai regimului, prin numerosii sai mercenari acoperiti si cu o minitehnica invizibila de ascultare, montata cu maiestrie in birouri, in apartamente, pana si in farfuriile restaurantelor, in closetele acestora si in absolut orice alt loc de taina etc. etc.  Cronicele de monden au disparut cu totul din presa, fiindca mondenul a coborat in underground si nu mai circulau decat soptite barfele si bancurile, care oglindeau de obicei evenimentele politice ale timpului. Cu unele rezultate ale tehnicii de ascultare se distra - in perioada zisa „Epoca de Aur” - prima tovarasa a tarii, ascultand surescitata zgomotele de alcov, surprinse de microfoanele instalate sub paturile unor potentati ai vremii, casatoriti cu femei frumoase si care nu agreau celebrele cocuri din acele timpuri. Probabil ca, infierbantata fiind, avea ce barfi cu tovarasele docile, care au inteles avantajele cocurilor inalte.

     Eh, dar o data cu anii ’90, au reaparut si cronicele de monden si numerosii jurnalisti care se ocupa cu asa ceva pentru ziarele si  canalele de televiziune numite acum – generic - tabloide, care ajung  sa faca ratinguri mari si, ca atare, bani multi. Acestea, existand numai din nevoia multora de a-si satisface curiozitatea si nevoia de barfa si cancanuri – unele inventate - ce au loc in noua societate romaneasca. Si cum, la un moment dat, totul va ajunge pana la saturatie, adica la greata, datorita expunerii in seriale tv a tribulatiilor unor vedete de doi bani, cu risc de a deveni modele sociale - cele mai multe aparute artificial din niste neica-nimeni, plamadite de catre asii marketingului din partea  glossy a mass-mediei - ratingul va cadea de-a dura in jos pe tobogan. Si atunci, te poti intreba, ce naiba se va mai nascoci? Oricum, barfa ne ramane noua, internautilor, la indemana pe retelele de socializare online si aflati ca nu ne pasa de niciun rating! Capisci?

(publicat in EVENIMENTUL ZILEI)